Nu trebuia să spun asta

Cu siguranţă mulţi dintre voi aţi spus lucruri pe care nu trebuia să le spuneţi şi mai apoi le-aţi regretat. Nu-i nimic, i se întâmplă oricui. Cu toate că se spune că viaţa e scurtă şi trebuie să trăieşti momentul… ciuciu, orice spui acum te poate marca mâine, şi dacă nu mâine, cu siguranţă cândva. Orice mişcare trebuie bine gândită, nu ca mine, şi aici este vorba de cel mai blestemat post pe care l-am scris, De ce iubim femeile?. Aşa ceva ori nu trebuia să spun în public, ori nu trebuia să îl citească unii, unele mai bine zis. Dar păţăşti, ce să îi mai faci?

Bun, după ce lumea a început să îl citescă au început să îmi spună că am dreptate, şi că până acum nu şi-au dat seama cât de mult s-au schimbat prietenii lor pentru ele, cică. Nimeni nu se schimbă pentru nimeni. “Nu mi-am dat seama că a făcut atâtea pentru mine, dar acum ştiu că ţine la mine, chiar vroiam să îl părăsesc, dar acum ştiu că s-a schimbat pentru mine.” du-te măăă, du-te tare!

Ce am scris atunci, a dus la “întărirea” a câtorva relaţii, nimic rău în asta, doar că relaţiile ălea care s-au consolidat, s-au consolidat în defavoarea mea, şi probabil că eram şi eu interesat să fac parte, glumesc. Sună aiurea, dar e totuşi ciudat. Cunoşti câteva fete care sunt de nasul tău, şi tu de al lor, şi cum nu umbli prin cluburi şi alte locuri unde lumea socializează extrem de agresiv, nu cunoşti altele. Şi tu eşti foarte exigent când vine vorba de o fată, adică să fie mai mult decât ok din toate punctele de vedere, pentru că tu te vezi prin ea, şi nu ai vrea să te facă de ruşine atunci când socializezi cu prietenii  tăi cu câte o dumă în stare de putrefacţie, pe care nici ea nu o înţelege, dar a auzit-o de la alţi oameni, care pentru ea păreau inteligenţi, şi ea vrea să pară inteligentă, dar la o simplă întrebare adresată ei, îţi dai seama de… culoarea naturală a părului. Şi e cam greu să nu găseşti o fată aşa, că e plină strada de oareşcare don’şoare din ăstea, şi te enervezi că ălea pe care le placi îţi spun că le-ai deschis ochii în relaţia cu prezentul, şi ele se bucură, şi tu nu, şi se mai întâmplă, şi asta e.

Parcă mai vroiam să spun ceva, dar m-am luat la poveşti cu sor-mea Oana care îmi face acum o cafea, că iar m-am culcat pe la 5 şi ceva dimineaţa, şi eu nu obişnuiam să beau cafea, şi Oana mă prosteşte, şi eu mă prostesc. Adică sunt prostituat?

Ne mai vorbim

Oricum, nu m-ai văzut.

Se face dimineaţă, îmi iau ţeapă cu trezirea, că trebuia să mă trezesc mai tarziu, nu la 7. Defapt m-am trezit de frig, parcă mă aflam în frigider, şi aveam o lene să scot mâna de sub plapumă să iau telomanda de la radiator, că defect e caloriferul din cameră, şi mai şi înregistrează aiurea pe gigacalorimetru. Oricum, tot nu scot mâna, că adorm înapoi şi nu mai simt frigul.

Mai târziu mă trezesc iarăşi, mai trag un ochi peste suportul de curs, căci aveam examen azi la 14, penultimul. Sărim peste toate şi mă văd ajuns la examen, unde nu ştiam nimic, am intrat în panică şi am uitat. Dar, aş putea spune că asul e la mine, dar nu spun, că nu am niciun as, am doar un sfârc norocos, nu pot spune că e mai mare decât celălalt, mai degrabă spun că e sfârcul meu norocos, sau cel special deci am ştiut până la urmă, cu puţine influenţe din Sudul si Estul amfiteatrului La final, predau lucrarea profesorului de curs, acesta îmi spune că am scris degeaba toate reţelele de comunicare managerială, trebuiau doar 3, păi… eu i-am spus că le-am scris doar ca să îi dovedesc lui că le ştiu şi le stăpânesc bine.

Ies de la examen şi o iau spre casă, unde are să se întâmple ceea ce urmează să vă povestesc şi să scriu ceea ce urmează să citiţi voi, la finalul acestei propoziţii. Mă dau jos din troleu, sor-mea Oana vrea reviste şi un program TV, cu toate că nu am cablu, şi îl iau pe naşpa, sor-mea vrea să ştie ce e pe canalele pe care nu le prind. Fiecare cu obsesiile lor. Şi văd o domnişoară… dar nu era ca oricare alta, de asta cred că avea şi prieten. Frumoasă din cap până în picioare, şi invers. Şi merg, şi merg, şi tot în spatele ei stau, şi îi admiram blugii, care mie îmi plăcea ca model, dar mă înnebunea culoarea lor, un albastru, probabil de Voroneţ, şi nişte picioare… şi habar nu am ce culoare avea haina ei, nu am putut să îmi dezlipesc ochii de la picioarele ei, doar claxonul tramvaniului care a trecut pe lângă mine mă face să mă trezesc la realitate. Nu, tramvaiul nu era să dea peste mine, ci şi vatmanul se uita la aceeaşi domnişoară, iar apoi amandoi râdeam, eu cu vatmanul. Deci şi el are gusturi bune Părul ei blond se îmbina perfect cu faţa, cu haina ei care nu ştiu de ce culoare era, şi cu picioarele. Nu am încercat să mă bag cu ea în seamă, cu siguranţă că m-ar fi încadrat în modelul celorlalţi ţînşpe de bărbaţi. Că Pif zice că tînşpe e o unitate de măsură, la fel cum e căcălău, eu credeam că ţînşpe e un numă care nu există şi pe tine te face să te gândeşti la un număr mare, nu ştiu cine are dreptate.

Nu ştiu dacă am să mă mai întâlnesc cu acea don’şoară, dar cu siguranţă am să intru în vorbă cu ea, dar înainte de toate am să verific să nu cumva Doamne fereşte să fie vreun mascul feroce pe lângă ea, că nu am mai alergat de mult, li nu mai ştiu cât de tare fug Şi oricum, dacă se întâmplă să fii blondă, frumoasă, cu blugii albaştrii mulaţi şi erai prin Mănăştur, chiar lângă McDonalds între 16-17 şi te numeri prin cititorii blogului ăstuia sau dai din întamplare aici, am un contact, care e în partea dreaptă sus, te descurci tu

Ne mai vorbim

De ce iubim femeile?

Da chiar, bună întrebare. Dacă ar fi să mă iau după Mircea Cărtărescu, le-am iubi pentru că au sâni, fese frumoase şi picioare lungi. Bine, nu ştiu dacă menţionează el de picioarele lungi, şi dacă nu, menţionez eu. Păi… e un răspuns bun.

Dar după umila mea părere, iubim femeile pentru că, prin prisma lor ne respectăm pe noi înşine. Şi nu că aş fi eu altruist, dar cam cum ar suna o discuţie cu un prieten de-al tău, atâta timp cât ea nu e prin preajmă “Bă pulă, dacă în seara asta nu mai mergem la fotbal, futem nişte beri într-o discotecă, şi numai bine, combinăm şi ceva pizde dacă tot am ajuns până acolo. ” Bun, băieţi, nu puteţi să negaţi că nu e aşa, şi dacă nu e aşa… înseamnă că făceţi parte dintr-o societate secretă şi ascunsă de băieţi care preferă calculatoarele în detrimentul distracţiei, respectiv sexului frumos, să-i zicem aşa. Acum să nu se înţeleagă că dacă eu nu merg prin discoteci fac parte din societatea aia aiuristică, doar că nu mă simt bine în discoteci, şi prefer alte locuri, eşti un bolnav dacă te-ai gândit că prefer să fac treaba asta în biserică, serios, eşti dus rău cu plută. Dar cum ar suna aceeaşi discuţie cu aceiaşi parteneri la discuţie, numai că, acum se află şi prietena cuiva, o domnişoară, ia să vedem “Salut prietene, ce faci? Auzi, dacă tot nu mai mergem în seara asta la fotbal, mergem să ne uităm la un film sau să mergem undeva la un suc ceva într-un restaurant, că e cam frig afară.” Băiatul ştiind că niciodată nu e prea frig pentru o bere în faţa blocului.

Îţi dai seama că atunci când eşti cu o domnişoară parcă nu îţi mai vine să scuipi pe stradă, să te scarpini în cur sau la coaie, stai şi înduri. Norocul meu e că nu am nevoie de o fată ca să nu fac astea, deşi câţiva prieteni m-ar putea da de gol Dar e mai rău să o faci în locuri publice, şi iar eşti obsedat dacă te gândeşti la sexul în locuri publice, ştii că m-am referit la scuipat şi scărpinat, indiferent dacă eşti singur sau nu.

Deci de aia iubim femeile, ne fac mai civilizaţi, mai curaţi, te speli mai des pe dinţi, îţi faci în fiecare zi ordine în cameră, nu mai bei bere la doză, că bei cu ea un suc în oraş, nu că ai sta la sat sau periferie. Ai cu cine te trezi dimineaţa, şi ai cui să-i faci cafea, şi de data asta o faci bună, nu vrei ca ea să îşi facă o părere proastă despre tine, şi mai ai un motiv să mai stai în pat mai mult, că stai cu ea. Gândeşti pentru doi acum, nu doar pentru tine. La cumpărături o sa fie mai uşor, nu mai iei detergent manual, când tu ai maşină automată. Nu o să mai pui tricouri colorate pe lângă cele albe la spălat. Pentru că faci lucrurile împreună cu ea. Cu ea te poţi lăsa de fumat, şi astfel îi vei mulţumi, te vei simţi mai curat, vei fi mai bun. Încerci să dai burta jos, aşa că te duci fie la sală, fie la alergat, fie în ambele locuri. Nu mai asculţi muzică aiurea, devi mai stilat, vei spune că La Familia ascultai doar când erai mic, şi erai curios. Deşi, bărbaţii în grupul lor, tot aşa vorbesc, şi e bine.

Probabil va exista şi o a doua parte şi la fel de probabil azi am să lenevesc toată ziua în pat, asta dacă nu mă duc la un film, două.

Ne mai vorbim

Just do it

In seara asta imi permit sa fac pe nesimtitul si sa fur putin sloganul celor de la Nike. Se apropie sesiunea, e si ce? Pana acum am vrut sa cred ca facultatea mea e o institutie onorabila si care isi respecta principiile, dar este doar o scoala de balet modern. Joci dupa cum joaca toata lumea. Dupa opinia mea ar trebui interzis dreptul profesorilor de a preda, sau cel putin dreptul lor de a-mi preda mie. Pai cum poti tu sa ma inveti pe mine cum sa pornesc o campanie daca tu nu ai facut niciuna? Daca nici macar nu ai asistat la promovarea unui produs/serviciu.

Facultatea trebuia abolita acum multi ani, exact atunci cand si-a sistat procesul de educare/instruire/initiere a studentilor in domeniul Comunicarii, iar acum este doar o institutie de inmultire a banilor, degeaba ingramadesti tu 400 de studenti intr-un an daca nu ai suficiente sali de curs/amfiteatre/laboratoare/cotete. De anul asta a aparut si sectia de Publicitate, unde, la fel dupa umila mea opinie, se face laba. Sloganul sectiei ar fi unul asemanator cu “show me the money”, tinand cont ca dai 3000 lei/an. Agentiile de advertising deja se feresc sa ia in practica sau sa angajeze actuali sau fosti studenti de la facultatea asta. La cursuri profesorii isi citesc cartile, la seminar se face ceea ce la examen nu se da, cu toate astea examenele par foarte grele. Sa nu uitam ca iti mai platesti si creditele.

Cum poti preda ceea ce tu nu ai facut, si sa imi susti ca asa e mai bine? Din carti nici mie nu imi e greu sa predau, dar poate ca din cartea pe care ai citit-o tu acum 10 ani s-au schimbat multe si nimic nu mai merge implementat. Noroc ca societatea noastra e mai slab dezvoltata, deci suntem la curent cu ce mergea in alte parti ale lumii acum 10-15 ani. Suntem invatati din carti, nicidecum din fapte reale. Rar vezi pe vreun profesor sa spuna ca acea carte a fost scrisa gresit, a incercat sa aplice acel mod de promovare dar a esuat, in schimb a facut el mici modificari, modificari care au dus, intr-un final, la bunul mers al campaniei.

Duc o batalie uriasa cu mine insumi, vreau sa ma angajez, am trimis probabil zeci de e-mailuri. Am mai insistat la o agentie, am trimis un e-mail, apoi am sunat, m-au rugat sa revin cu un telefon saptamana viitoare, ba nu, gresesc, nici nu m-au rugat. Chestia e ca nici nu te cheama la ceva interviu, probabil vad din e-mail ca sunt student la borala asta de facultate si deja stiu de ce nu sunt in stare. M-am gandit sa nu mai dai e-mailuri, ori pun mana pe telefon, ori ma fac prezent la ei la birou, de dat afara nu ma pot da pana nu imi fac numarul. Daca nici agentia asta nu merge, mai sunt doua la care am sa mai incerc. Daca nici alea nu merg, probabil ca am sa trec facultatea la distanta si am sa imi fac propria agentie de advertising, cu un singur angajat, care sunt eu. Vreau s-o duc cat pot eu de departe de unul singur, iar cand nu mai fac fata, o sa dau o sansa si celorlalti.

Ar fi gresit sa spun ca toti sefii de agentii sunt cu nasul pe sus, Doamne fereste. Dar din cele cateva zeci la care am incercat, am primit doar doua raspunsuri, unul singur insa conteaza. Stiu ca va fi greu, va fi extrem de greu, de fapt, va fi cel mai greu, nu imposibil, dar nici probabil. Nu poti spune ca faci o treaba ca la carte, acum multe carti sunt gresite. Fiecare scrie cum a reusit, citesti si cum a reusit cel de-al doilea, observi ca nu au nimic in comun, poate doar ambitia si vointa, si cele doua coaie, separat.

Revenim si cu alte informatii la timpul lor, predau legatura.

Ne mai vorbim

Jurnal de călătorie

Bun, urmează să scriu ceea ce urmează să scriu pe ritmuri de UB40.

S-a terminat si vacanţa, şi după cum bine vă daţi seama din titlu, am călătorit, cu maşina şi cu trenu.

Ordinea nu va fi chiar cronologică, a trecut ceva vreme şi nu se ştie care cum a mai fost, oul sau găina, să începem:

***

Se face că înainte de vacanţă, cu o săptămână, deja ma aflam acasă, la Vatra Dornei, unde în ziua următoare apare Leo, venit din Constanţa de la Lotul Naţional de Caiac Canoe sau Canotaj, mie îmi e tot una, şi ajungem la concluzia că tre să ieşim undeva. Cum eu de obicei nu ies în cluburi/discoteci decât cu ocazii speciale, am ieşit până la urmă, lăsând să se înţeleagă că Leo este o ocazie specială. Păi la cât dă pe acasă…

Bun, ajungem în !”¤#&¤, nu merită să îi dau numele. Pe pereţii clubului o domnişoară cu nişte chiloţi verzi îşi masa păstăioasa de o minge (era un clip) toata noaptea, deci dacă nu vedeai una bună prin club, te uitai pe pereţi şi o vedeai pe aia. Cu toate că prostituate de clasa a 10-a se rupeau în figuri inauntru, eu nefiind îmbrăcat adecvat de discotecă stau cuminte în banca mea. Printr-o minune berea nu mai intra în mine, aşa că ne găsim drum spre casă, eu cu Bobo, restul au mai rămas. Bun…

A doua zi(habar nu am dacă era a doua zi) sau mai degrabă a doua ieşire, o facem la Suceava, fiind la doar 114 km de Vatra Dornei, eu habar nu am nimic din Suceava, de mai multe ori am fost la Bucureşti, sau la mare, sau în Scorniceşti decât la Suceava. În fine, Tudor trebuia să îşi treacă maşina pe numele lui, aşa că ne pornim de dimineaţă spre Suceava, cu căcarea-n mine şi o dorinţă arzătoare să găsesc la R.A.R.  un veceu care să se ridice cât de cât la rangul curului meu.

Pe drum, Leo s-a gândit să fie alături de mine, şi să mă însoţească la baie cu acelaşi scop, deci amandoi aveam un scop comun în viaţă. Tudor intră să rezolve actele maşinii, noi intrăm să ne… simtem bine Numai ca Leo intră primul, nimeni nu a mai putut intra al doilea, aşa de bine s-a simţit el acolo. Las uşa deschisă la veceu, o las şi pe cea de la intrare şi fumăm o ţigare, cu speranţa că aerul curat de iarna va şterge orice iz,orice mireasmă, orice boare, orice miros, orice atingere din ambiţia lui Leo, dar de unde… mai aveam doua fumuri din ţigare şi un ochelarist mi-o ia înainte, adică se bagă în faţa mea la baie. Mi-a omorât orice speranţă de a avea căcare normală şi de a-mi medita planurile pe acea zi. O luăm spre Iulius Mall, puteam sa jur că acolo am să găsesc o budă demnă de mine. Ajung în locul unde toată lumea aspiră la nevoile vieţii, îmi aleg un veceu şi intru, mai bine alegeam altul, dar nu, rămân acolo. Şterg capacul veceului de sudoarea unui alt participant la astfel de sodomii, aplic nşpe straturi de hârtie igienică pe capacul veceului şi, şi, şi începem treaba.

Din două-n două minute oameni băteau la uşa mea “Nu ai terminat? Mai ai mult?” În fine, trag apa şi plec. La întoarcere Tudoar are ceva probleme, aşa că îşi schimbă stilul de condus, lucru care duce la producerea de spaghete, tăiţei, macaroane şi alte specialităţi din partea lui Leo. Ajungem în viaţă acasă. De aici nu mai ştiu ce s-a întâmplat până diseară, unde memoria mi se trezeşte că eram la Vodafone, de acolo iar nu ştiu…

Următoarea treabă ştiu că s-a întâmplat în Ajunul Crăciunului, ne suim tot în maşină, la Bobo de data asta şi o luăm către Broşteni, parcă aşa se numea, şi ajungem în centrul comercial al… oraşului, şi ceva mă uimeşte…

Ce repede mă plictisesc na, ajung acasă înapoi, ies iar în vreo două cluburi, nu mă zbânţâi, stau cuminte, mă îmbăt, o iau spre casă, fumăm ceva bun mai stăm puţin şi intrăm în casă.

Cu siguranţă uit ceva, şi daca uit, înseamnă că am să îmi aduc aminte, şi dacă îmi aduc aminte… am să scriu. Continuăm. Câteva zile zboară rapid, memoria e de vine, nu Gina Se face Revelionul, toată lumea către cabane, case, pensiuni, coteţe, eu…, eu… nimic. Aşa că mă adun cu Victor, care e consătan de-al meu din Bistriţa şi Luci, şi facem Revelionul, pe la 23:30 o luăm şi noi încetişor spri şentru, acolo unde o să fie artificii, cum noi deja plecasem putin beţi, începem să cântăm Cântec despre Bucovina, intitulat de Grigore Leşe, dar cu vocile noastre. Lumea se uita ciudat la noi, ştiu că o tipă dintr-un grup chiar ne-a făcut nebuni, însă Victor, fiind ţăran de la Bistriţa se ia de mama domnişoarei, adevărul e că niciunul din acel grup nu i-a întors vorba lu’ Victor, atât le trebuia, împărţeam imediat sticle de şampanie-n stânga şi-n dreapta.

Aproape că se face 12, lumea multă pe stradă, chiar foarte multă, facem şi noi o poză.

(Victor, Luci şi eu)

Pe la 12 apar şi artificiile, desfacem şampania, nu stropim nimic din ea, totul se bea, nu se risipeste şi o luăm spre casă, pe ritmuri de Cântec despre Bucovina, pe pod i-am mai făcut pe câţiva necunoscuţi să cânte, ne simţeam deja vedete, cum mândria ni se umfla în piept gata să explodeze le spunem să tacă din gură.

Aaaaa, da, că tot mi-am adus aminte, am fost cu câteva zile înainte în Qube, ăsta merită să îi spun numele, acolo m-am întâlnit cu un fost coleg de generala într-o stare avansată de ebrietate, omul ăla putea să doarmă oriunde, a reuşit chiar şi pe un calorifer, în timp ce îi povestea ceva unui prieten iar adoarme, deci în orice poziţie s-ar fi aflat ăla putea să doarmă fără nicio problemă, după o vreme spune că pleacă acasă, îl credem, deci îl lăsăm. Ne mai facem şi noi puţin de cap şi o luăm şi noi încetişor spre casă, în drumul spre maşină se aude muzică tare, adică la volum tare, ne întrebam de la care discotecă se aude, deci aşa tare se simţeau başii în piept. Ne suim în maşină şi mergem, mergem, mergem şi vedem un ML-u alb, cu uşile deschise, oamenii făceau hora, cântau Cântec despre Bucovina, ne apropiem mai tare să recuniaştem anturajul, nu observam pe nimeni, toti erau din Iaşi, dar îl observăm pe fostul meu coleg de generala, în horă, care spunea că se duce acasă…

Ajungem la destinaţie, spargem sticla de şampanie, căci nimanui nu îi mai intra şi ne punem la un grătar, făcem nişte mici, apoi nişte copănele, le mâncăm apoi mergem către case la somn. Ce să-i faci, e criză, important e că ne-am simţit bine

(când v-am spus că sunt bucătar)

Mai trece o zi, mai trec două, la fel şi a treia, iar eu tre să plec spre Cluj, îmi iau bilet din timp, să prind locuri. Bun, ma sui in tren, eu, sor’mea Oana, Bobo şi sora lui. Fiind un cavaler din ADN, cedez locul meu surorii lui Bobo. Trenul era extrem de plin din Vatra Dornei, până în Cluj nimeni nu a mai coborât, doar s-a urcat. Enervat de oamenii care tot urcau aiurea în compartimentul nostru, Bobo blochează uşa cu un lanţ, spunând că e blocată, oricum, nu mai era loc de niciun picior de om la capătul vagonului unde stăteam. Vin controlorii, deja ne împrietenim cu ei şi începem să povestim, la un moment dat ne spun că se retrag în baie, amandoi. După 10 minute ajungem la o staţie, cei doi ies, îi întreb dacă avem timp de-o ţigare, ei ne spun să intrăm în baie, şi să fumăm liniştiţi acolo, că doar asta au făcut şi ei.

Bun, nu ştiam că odata intraţi în veceu nu vom mai ieşi de acolo decât până ce vom ajunge la Cluj. Doar în baie mai aveam loc să stăm, punem nilte hârtie pe veceu şi pe chiuvetă şi ne facem comozi.

(eu în prim plan, Bobo pe fundal)

(mai făceam şi cu schimbul)

Ajuns în Cluj, intru în apartament, observ că sor-mea Oana, a uitat pe timpul cât a stat în Dorna, televizorul aprins, vreo 2 săptămâni a mers non-stop, cred că i-am făcut rodajul.

Şi am terminat de scris, pe la 9 mă duc la Odeon să mă uit la Avatar 3D,

Ne mai vorbim